Liza Panait, sărbătorită cu tort şi şampanie
Creatoarea de modă Liza Panait a împlinit marţi 55 de ani, ocazie cu care a dat o petrecere restrânsă, cu 30 de persoane.
Cei trei copii ai săi - Nicoleta, Alexandru şi Maria - dar şi soţul, Viorel, solista Mirabela Dauer şi fetele de la atelierul său i-au fost alături şi au sărbătorit-o cu tort şi cu şampanie. Cea care se mândreşte cu o carieră de peste 35 de ani în domeniul modei a primit multe flori, bijuterii din argint şi multe cosmetice şi a fost sunată de peste 500 de prieteni care i-au urat „La mulţi ani!".
„Sunt foarte fericită, pentru că am alături prietenii. Am primit 400 de mesaje pe Facebook, iar telefoanele au sunat întruna, la un moment dat s-a descărcat. Mă simt fericită şi împlinită la vârsta aceasta, mai ales că am familia aproape", a declarat Liza Panait, pentru Click!