Locuinţele ANL vor fi vândute la un preţ unic naţional
Tinerii care locuiesc în chirie, în locuinţe construite prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL), îşi vor putea cumpăra casele la un preţ unic naţional, care va fi anunţat la sfârşitul acestei săptămâni, a declarat, joi, ministrul Dezvoltării, Elena Udrea.
"Printr-un ordin comun al ministrului Dezvoltării Regionale şi al Finanţelor Publice, care se va semna imediat ce domnul ministru se va întoarce din Japonia, vom anunţa preţurile care sunt stabilite la nivel naţional", a spus ministrul, conform Agerpres.
Elena Udrea consideră că în acest fel se va elimina diferenţa foarte mare de preţ între un apartament ANL construit în Bucureşti şi unul în provincie. Singura diferenţă care va rămâne va fi ce a preţului terenului, dar numai dacă se ia decizia ca acesta să fie vândut şi să nu mai rămână în concesiune cum este în prezent.