Luana Ibacka: «Am trăit ca într-un film, la Lyon»

19 noiembrie 2011 15:30   Actualitate
Ultima actualizare:

Nu ar merge niciodată în Maldive, Ibiza au Bora Bora, să lenevească 10 zile la malul mării. Luana Ibacka, vedeta de la Prima TV, caută destinaţii neconvenţionale de vacanţă, unde să aibă parte de experienţe total inedite.

La fel s-a întâmplat şi cu mica escapadă la Lyon.

Atunci când alege o destinaţie vacanţă, Luana Ibacka, vedeta Prima TV, caută experienţe vizuale, urbanistice, gastronomice.

Luana a descoperit un atelier unde se fac manual ţăsături de mătase pe voal. A primit şi ea o eşarfă

„Eu vreau să văd galerii, castele, muzee, restaurante, tot ce implică urbanul. Şi încerc să mă regăsesc în nişte valori", spune prezentatoarea emisiunii „Cunoaşte, Visează, Iubeşte".

La Lyon a stat doar patru zile. Timp insuficient pentru a cunoaşte cu adevărat oraşul, dar suficient pentru a-l îndrăgi.

S-a plimbat mult pe străzi, prin muzee, fiecare minut al zilei a fost folosit. A descoperit o atmosferă aristocratică, exact ca în filme.

„Lyon nu este un oraş de distracţie, cu un ritm trepidant. Totul acolo e calm, oamenii rigizi, sobri, cu tabieturi şi îmbrăcăminte aleasă. Parcă am trăit într-un film", spune Luana Ibacka.

Nu mai fusese până acum şi s-a bucurat să descopere ceva nou şi interesant.

Amintim doar universul gastronomic bazat pe carne semiafumată de porc şi vin roşu, atelierele artistice de broderie, mătase, tapiţerii, confecţii de piele şi bijuterii, magazinele, bistrourile şi muzeele, tradiţiile vechi şi stilurile aristocratice pe care alţi europeni nu le mai bagă demult în seamă.

A mai văzut ruinele romane cu amfiteatrul şi aşezările din jurul acestuia, apoi colina Fourviere şi catedrala sa, precum şi zona medievală a oraşului.

„Franţa este o comoară pentru iubitorii de artă, de ordine şi disciplină, de organizare corectă a timpului. Pentru cei crescuţi altfel, devine monoton din punctul de vedere al socializării", mai spune vedeta Prima TV.

A stat 6 ore în Muzeul Cinematografiei

Senzaţia că a trăit într-o lume de film a fost completată şi de cele 6 ore petrecute în Muzeul Miniaturilor şi al Cinematografiei.

„Cei care nu înţeleg cum se realizează filmele vor descoperi, privind machetele şi miniaturile, planşele explicative si decorurile de cinema, efectele speciale şi miniaturile suprarealiste. A fost impresionant, nici nu mi-am dat seama când a trecut timpul".

Ofertă de vacanţă

City break la Lyon, 3 nopţi cazare cu mic dejun inclus la hotel Mercure Charpennes 3*, zbor direct cu Tarom, de la 325 euro de persoană, în cameră dublă, www.zodiac-travel.ro

Mai citeşte:

Luana Ibacka si-a schimbat look-ul! Uite ce bine arată!

Luana Ibacka este într-o formă de zile mari! Uite cum reuşeşte!

Luana Ibacka: «Sunt deschisă ca relaţia dintre mine şi Andreea Pătraşcu să evolueze frumos»

Mai multe