Lucian Goian: "Când a văzut doctorul că îndoi genunchiul, şi-a făcut cruce"

24 aprilie 2010 12:59   Actualitate
Ultima actualizare:

Lucian Goian a suferit o intervenţie chirurgicală la clinica "Villa Stuart" din Roma în urmă cu trei săptămâni. Operaţia la genunchiul drept al dinamovistului a fost efectuată de cunoscutul doctor Paolo Mariani, acelaşi care l-a operat şi pe Adi Mutu în urmă cu doi ani.

Fundaşul central dinamovist, care a suferit la meciul tur cu CFR Cluj o ruptură de ligament încrucişat anterior şi o ruptură parţială de ligament colateral extern, efectuează în acest moment un program de recuperare cu fizioterapeutul Silio Mussa. În fiecare zi, 6 zile din 7, mai puţin duminică, Goian respectă toţi paşii programului de recuperare impus de Silio Mussa.

Citiţi mai jos un interviu inedit cu Lucian Goian, acordat pentru site-ul oficial al clubului Dinamo:Lucian, cum te simţi după operaţie? Sunt în grafic, cum se spune. Operaţia a avut loc pe 31 martie şi nu au fost probleme. La o săptămână după operaţie, doctorul Paolo Mariani mi-a făcut toate măsurătorile, muşchi, gambe, genunchi, etc şi a fost extrem de mulţumit de rezultate. Când m-a văzut că pot să îndoi genunchiul, la 120 de grade, şi-a făcut cruce!

Suporterii dinamovişti sunt dornici să afle cum decurge recuperarea...Programul zilei înseamnă 3 ore la un centru de recuperare din Roma, trecând prin toate aparatele specifice împreună cu fizioterapeutul Silio Mussa. M-am obişnuit cu ritmul de viaţă, nu sunt probleme. Doar sunt un tip puternic! Toată lumea e foarte mulţumită de felul cum se prezintă genunchiul. Cicatricea este OK, iar genunchiul a reacţionat foarte bine la toate testele. N-am avut probleme nici cu deplasarea. Sunt pe picioarele mele, fara cârje, fără nimic.

Când ai putea începe alergările?Poate nu vă vine să credeţi, dar de ieri am început alergările. Parcă m-am nâscut a doua oară! Pentru moralul meu este foarte important! Nu vreau să dau verdicte. Voi rămâne la Roma cât este nevoie, pas cu pas pâna la recuperarea totală.

Sursa foto: Fcdinamo.ro

Ai mai urmărit meciurile “câinilor”?În fiecare etapă deschid laptopul, mă conectez şi urmăresc pe internet toate meciurile. Vorbesc la telefon cu colegii mei, le ţin pumnii de la distanţă. Nu este usor să stai departe de echipă, însă contează fiecare încurajare. Cred că putem avea un final reuşit de sezon pentru calificarea într-o cupă europeană. Vreau să mai spun un lucru. Le mulţumesc public domnilor Cristian Borcea şi Victor Becali pentru tot ce au făcut pentru mine. De asemenea, Bogdan Lobonţ şi Pietro Chiodi m-au ajutat foarte mult în această perioadă!

Cu Lobby te-ai întâlnit?E lângă mine. Mă văd aproape în fiecare zi cu el. Sunt şi suporterul Romei. Mă bucur pentru rezultatele pe care Lobby le are cu Roma. I-am spus că e nâscut campion, pe unde merge se bate la titlu! Sper să câştige campionatul.

Mai multe