Luminile de sărbători din Bucureşti vor fi aprinse în seara de Moş Nicolae

3 decembrie 2010 12:19   Actualitate
Ultima actualizare:

"Am încercat să nu exagerăm cu nimic, dar eu cred că tărie că pentru câteva momente oamenii trebuie să uite de zăpăceala economică care ne caracterizează, pentru a le crea o stare de bine, chiar dacă binele acesta nu este tocmai bun", a spus Oprescu, informează Agerpres.

Potrivit edilului, din punct de vedere financiar costurile de anul acesta pentru iluminatul Bucureştiului de sărbători nu reprezintă nici măcar o treime din sumele pe care le-a avut la dispoziţie în anul 2008.

"An de an lucrurile s-au diminuat şi nu dorim să facem ceva cu ostentaţie, mai ales când lumea are nevoie de multe alte lucruri. (...) Evenimentul nu poartă pecetea unei încărcări cu sute de mii sau milioane de beculeţe, dar creează impresia şi dă siguranţa apropierii unor sărbători importante", a afirmat Oprescu.

În ceea ce priveşte bradul de Crăciun, primarul general a spus că anul acesta bucureştenii vor avea partea de un brad "de bun simţ", însă nu a indicat locul unde va fi amplasat. Acesta poate fi în Piaţa Universităţii, ca în anii trecuţi, sau la Statuia Lupoaicei din Piaţeta Roma de la intrarea pe strada Lipscani.

Mai multe