Luptătorul lui Ciprian Sora, Vitalii Mîţu, ucis de pneumonie şi efort

23 noiembrie 2009 18:38   Actualitate
Ultima actualizare:

Luptătorul în vârstă de 22 de ani din Republica Moldova, Vitalii Mîţu, a murit în urma unei infecţii pulmonare severe, conform legiştilor.

Medicii au constatat că luptătorul era grav bolnav, având pneumonie acută interstiţială hemoragică şi edem pulmonar.

Practic, pe fondul epuizării fizice, sângele său nu a mai fost oxigenat, iar inima i s-a blocat. Legiştii au constatat că nu existau leziuni traumatice care să fi fost provocate de o lovitură puternică.

Totuşi, pe pieptul lui Vitalii existau urme de lovire, însă rezultate din manevrele de resuscitare.

Vezi aici VIDEO cu Vitalii Mîţu

Familia tânărului, colegi de facultate şi prieteni din sala de antrenament, inclusiv Sora, au ajuns ieri, încă de la prima oră, la IML pentru a ridica trupul neînsufleţit al puştiului. După cinci ore de aşteptare, când coşciugul a ieşit pe poartă, un ţipăt sfâşietor a încremenit timpul.

Citeşte aici mai multe detalii despre tragedia lui Vitalii

"Unde te duci copilul meu, eu cu cine mă mai mândresc? Viaţa mea!", striga Ana, mama tânărului. Cortegiul a plecat apoi spre satul Parcari, din Republica Moldova, unde astăzi groparii vor arunca peste Vitalii câteva lopeţi de pământ.

Mai multe