«M-am operat la umăr şi sunt deja acasă!»
23 ianuarie 2011 17:42
Actualitate
Ultima actualizare:
Intervenţia chirurgicală a fost o reuşită, marele actor fiind ieri externat: „Sunt bine, după operaţie. Nu cred că revin prea curând pe scenă, trebuie să mi se scoată firele, apoi va fi o perioadă în care trebuie să fac recuperări", ne-a declarat Mitică Popescu.
Actorul se vede nevoit să lipsească o vreme din distribuţia spectacolului "Desculţ în parc", de la Teatrul de Operetă "Ion Dacian" din Bucureşti, în care interpreta rolul Velasco. George Mihăiţă, directorul Teatrului de Comedie din Bucureşti, îi va ţine locul în piesă.