«Mă lupt cu aligatorii!»

30 iulie 2013 15:30   Actualitate
Ultima actualizare:

Incredibil! Deşi pare o fată fragilă, Ashley Lawrence se luptă cu aligatori fioroşi, fiindcă asta este slujba ei. Mută animalele din zonele în care sunt în pericol, pentru un salariu de 60.000 dolari pe an.

Ashley Lawrence este o americancă de numai 25 de ani, care face parte dintr-o echipă de "luptători cu aligatorii" formată numai din bărbaţi şi numită "Gator Boys".

Ştie să-i imobilizeze ca să n-o muşte

Slujba lor constă de fapt în prinderea reptilelor care apar în zona Florida Everglades şi mutarea lor în locuri mai sigure. Aligatorii sunt duşi în rezervaţii în care sunt ocrotiţi şi nu mai pot fi vânaţi pentru piele.

Îi urmăreşte în apă

Ashley este neînfricată şi nu se teme să se lupte cu animalele care opun rezistenţă, când vrea să le prindă. Îi înfruntă cu mâinile goale, deşi masculii ating uneori chiar 4,5 metri, au "musculatură de oţel", cântărind peste 300 de kilograme. Tânăra face această slujbă de când a terminat liceul şi este foarte fericită că poate să salveze animalele.

"Am învăţat să le citesc comportamentul şi nu mă tem, deşi au fălci uriaşe şi dinţi ascuţiţi precum lamele", spune Ashley.

Aligatorii sunt o specie de crocodili care trăiesc în sud-estul SUA. Masculii pot atinge lungimi între 4 şi 4,5 metri, iar femelele 3 metri. Greutatea aligatorilor adulţi atinge 350 de kilograme.  Există peste un milion de aligatori în Florida şi Louisiana.

Mai multe