Mădălin, nu mai vrei să divorţezi?
De o lună, de când Judecătoria Sectorului 3 a suspendat procesul între el şi soţia sa, Mihaela, el nu a mai trecut pe la instanţă să-şi rezolve problemele.
Suspendarea procesului dintre Mădălin şi Mihaela a avut loc ca urmare a refuzului celor doi să se prezinte în faţa judecătorilor. Astfel, instanţa a hotărât că lipsa nejustificată a lor e suficientă pentru suspendare şi le-a dat dreptul la recurs pe durata suspendării.
Dacă nici unul dintre ei nu se prezintă la judecată, vor rămâne căsătoriţi, deoarece dosarul nu se va închide niciodată „de la sine".
Singura soluţie ar fi ca cei doi să facă o cerere de repunere pe rol a procesului pentru ca acesta să aibă o finalitate.
"O să recuz completul de la Sectorul 3 şi mă duc la altă instanţă. Eu am vrut să se judece cu uşile închise, însă nimeni nu m-a luat în seamă. Eu unul nu mă mai duc la Judecătoria Sectorului 3 niciodată", a spus Mădălin Ionescu.
Cu toate acestea, ceea ce vrea Mădălin este imposibil, deoarece, mai întâi, trebuie ca soţii să obţină certificatul de căsătorie în original, care acum este parte integrantă din dosarul de la Sectorul 3.
Cere despărţirea copiilor în instanţă!
Mădălin Ionescu vrea să despartă, legal, pe cei doi copii ai săi! Asta rezultă din cererea înaintată instanţei, prin care prezentatorul Kanal D cere ca Filip (6 ani) să rămână cu mamei, iar Ştefania (13 ani) să crească alături el.
Prin actele depuse la dosarul de divorţ, Mădălin se obligă să-i plătească băiatului 5.000 de lei pe lună, până la majorat, iar pentru Ştefania doar 500 de lei pe lună.