Mădălin Voicu spune tot despre Eurovision! De ce nu au câştigat Paula şi Ovi
Mădălin Voicu a făcut câteva declaraţii uimitoare cu privire la felul în care este jurizat concursul Eurovision, după ce anul acesta a câştigat «controversata» Conchita Wurst. El a explicat care au fost motivele pentru care Paula Seling şi Ovi nu au câştigat Eurovision 2014 şi mai mult decât atât a făcut referire la unele interese de culise, cu privire la jurizare.
«Nu doar piesa şi interpretarea contează, sunt şi alte lucruri importante. E ca atunci când alegi preşedintele unei ţări, nu doar oamenii decid. 50% contează părerea publicului şi 50% părerea oamenilor importanţi din străinătate. Dacă s-ar fi pus problema să luăm noi trofeul, ei ce ar fi câştigat? E o chestiune de lobby care ţine de sponsori, de bani. La noi e debandadă şi nu putem organiza la nivel decent o asemenea finală Eurovision», a spus Mădălin Voicu, potrivit Ring.
Nico, membră a juriului naţional şi internaţional Eurovision, a explicat şi ea de ce Eurovision 2014 a fost câştigat de Conchita Wurst.
«Îi felicit pe Paula şi pe Ovi pentru prestaţie, cu siguranţă meritau mai mult, dar trebuie să ne gândim că euforia creată în jurul câştigătoarei a fost datorată şi faptului că a vândut o poveste şi un show pe măsură, iar majoritatea fanilor Eurovision sunt travestiţi şi gay», a punctat Nico, potrivit sursei citate.