Mădălina Ghenea s-a cuplat cu un actor de Oscar

27 ianuarie 2012 18:28   Actualitate
Ultima actualizare:

Mădălina Ghenea l-a uitat deja pe Leonardo DiCaprio, cel cu care apăruse în luna octombrie în nişte fotografii de paparazzi. La doar două luni, frumoasa olteancă l-a cunoscut pe câştigătorul premiului Oscar, Adrien Brody. Din decembrie, cei doi trăiesc o frumoasă poveste de dragoste pentru care fac naveta Milano-New York. Zilele trecute ea a zburat la Paris pentru a fi alături de Adrien la premiera noului său film.

Numele Mădălinei Ghenea este pe buzele tuturor din luna octombrie a anului trecut când ea a fost surprinsă de paparazzi alături Leonardo DiCaprio, în Australia, pe terasa vilei lui şi toată presa din întreaga lume a speculat faptul că ea este noua lui iubită.

La momentul respectiv Mădălina nu a recunoscut că ar avea ceva de împărţit cu DiCaprio, spunând că este viaţa ei privată şi că nu vorbeşte despre asta.

Mădălina și Adrien s-au cunoscut prin intermediul prietenei comune, prezentatoarea tv Afef Jnifen

Misterul care o înconjoară a stârnit şi mai mult interesul presei asupra ei. Deşi, în noiembrie ea a plecat la New York pentru a fi alături de celebrul actor american la ziua sa de naştere, relaţia lor nu a durat prea mult.

Mădălina n-a suportat „slăbiciunea" lui pentru modelele de la Victoria Secrets.

Dar frumoasa olteancă nu a suferit prea mult. La mijlocul lunii decembrie, la un eveniment Pirelli ce a avut loc la New York, o prietenă comună, prezentatoarea tv Afef Jnifen (48 de ani) i-a făcut cunoştinţă cu Adrien Brody, câştigătorul premiului Oscar pentru filmul "Pianistul".

fotografii: vogue.it

Pentru că era deja o femeie, singură şi fiindcă Adrien îi făcea o curte asiduă, Mădălina a cedat, într-un final, farmecelor lui şi s-a hotărât ca de Crăciun să meargă în America şi să petreacă acolo cu el.

Au urmat zeci de telefoane şi sms-uri de dragoste între ei. O prietenă din anturajul Mădălinei ne-a povestit că celebrul actor american a venit special pentru ea la Milano, la mijlocul lunii ianuarie.

"Nu mai putea de dorul ei. A luat primul avion şi a aterizat la Milano. Adrien este foarte îndrăgostit de Mădălina. Nu ştie cum să o convingă mai repede să se mute cu el la New York.

Însă Mădălina, deşi şi ea este îndrăgostită de el, nu vrea să repete greşeala pe care a făcut-o cu DiCaprio, şi vrea ca lucrurile să decurgă fără grabă, de la sine".

Apoi, Mădălina a zburat la Paris pentru a fi alături de Adrien la premiera noului său film, "Detachment". Bineînţeles că, alături de ea a mers şi prietena lor comună, prezentatoarea tv Afef Jnifen.

Mădălina ne-a mărturisit în interviul pe care i l-am luat la Milano, la începutul acestei luni, că: "există o persoană în viaţa mea, asta e adevărat. O persoană care mă face să mă simt împlinită şi fericită.

Apoi cine e acea persoană rămâne să aflaţi voi. Eu nu dau detalii. Nu vorbesc. Dar există şi nu e italian".

Adrien Brody are 38 de ani

Adrien Brody este originar dintr-o familie de unguri, dar născut la New York, în 1973.

Cel mai important rol al său de până acum este cel din filmul „Pianistul", rol pentru care a fost recompensat cu premiul Oscar pentru cel mai bun actor în anul 2002.

Adrien Brody a mai jucat în: Pearl Harbor (2001), The Village (2004), King Kong (2005), The Jacket (2005), Predators (2010), Midnight in Paris (2011), Detachment (2011).

Mădălina e un model celebru

Mădălina Ghenea are 24 de ani şi este din Slatina. La 14 ani a plecat la Milano şi de atunci lucrează în modeling.

A prezentat moda pentru cei mai renumiţi designeri, dar a devenit cunoscută anul trecut în urma participării la emisiunea „Ballando con le stele" (Rai Uno).

A urmat apoi reclama tv la o telefonie mobilă şi primul ei rol în comedia „I soliti idioti" care a fost filmul cel mai vizionat în 2011, în Italia.

Mai multe