Mădălina, lăsată baltă de DiCaprio pe covorul roşu!

4 noiembrie 2011 16:11   Actualitate
Ultima actualizare:

Pe 24 octombrie făceau plajă împreună la reşedinţa actorului din Sidney (Australia), însă de atunci au avut drumuri separate. Olteanca Mădălina Ghenea s-a lansat ca o rachetă în lumea filmului din Italia, în timp ce Leonardo DiCaprio îşi vede de filmările lui, în “Ţara Cangurilor”.

Împreună în intimitate, separat la premiere de film. Superba Mădălina Ghenea zâmbeşte de câteva zile de pe covorul roşu, aşternut în mai multe oraşe din Italia, promovându-şi prima ei peliculă, „I soliti idioti".

Olteanca, în vârstă de 24 de ani, a ajuns în presa din întreaga lume după ce pe 24 octombrie a fost fotografiată în compania actorului Leonardo DiCaprio, la reşedinţa acestuia din Sidney.

Cei doi păreau foarte apropiaţi, au făcut plajă pe terasă, au băut cafele, după care Mădălina, îmbrăcată într-un costum de baie extrem de sexy (bikini albi şi sutien verde) a intrat în apă, să se răcorească.

DiCaprio, în California- Starul american a fost, joi seara, în California, la premiera filmului “J. Edgard”

Imaginile respective le-au dat apă la moară ziariştilor din întreaga lume, care vorbeau tot mai des că starul american va fi prezent joi seara, la Milano, la marea premieră a peliculei în care joacă Mădălina Ghenea. Iată că Leo a fost la o premieră, dar nu de mână cu olteanca noastră, în Italia, ci lângă soţia regizorului Clint Eastwood, în California.

DiCaprio a participat joi seara la premiera filmului „J. Edgar", în care maestrul Clint i-a dat rolul principal. Deşi după apariţia lângă starul din „Titanic" a avut parte de o promovare intensă, Mădălina neagă că DiCaprio ar fi ajutat-o în carieră.

„Nu are absolut nici o legătură. Proiectele mele sunt confirmate de mult. E absurd. Tocmai de-asta poate acum trăiesc cel mai dificil moment. Pentru că mi-ar părea rău ca zece ani de muncă să fie atribuiţi unei poze", a declarat Mădălina pentru revista OK! România.

Rol de rusoaică sexy în film

Mădălina Ghenea i-a cucerit pe italieni în calitate de fotomodel, iar acum speră să o facă şi ca actriţă. În filmul ei de debut, „I soliti idioti", slătineanca are câteva scene sexy care ne amintesc de Sophia Loren.

Mădălina Ghenea, la Milano- Frumoasa olteancă a avut, în același timp, premiera peliculei „I soliti idioti”, în Italia

„Este un rol pozitiv, joc rolul unei celebrităţi pe nume Irina, o rusoaică. La un moment dat am avut marea onoare să o imit pe Sophia Loren. Da, apar într-o secvenţă în lenjerie intimă", ne-a spus ea. De aseară pelicula a intrat în toate cinematografele din Italia.

Au făcut baie în lac, în Sidney

Despărţit recent de actriţa Blake Lively, Leonardo DiCaprio pare să fi trecut deja peste. Cel mai bine plătit actor din lume (70 milioane de dolari) a fost surprins pe 24 octombrie în compania Mădălinei Ghenea la reşedinţa lui din Sidney, pentru care plăteşte o chirie de 10.000 de dolari pe săptămână.

Actorul locuieşte momentan în Australia, unde filmează pentru pelicula „Marele Gatsby". Într-o pauză de filmări, Leo şi olteanca noastră s-au răcorit în lac, fiind surprinşi de paparazzi. Mădălina a purtat un costum de baie sexy, din două piese, bikini tanga albi şi un sutien verde. Cu o seară înainte, cei doi au petrecut la vilă cu 30 de invitaţi.

Mai citeşte:

Mădălina Ghenea a pozat provocator pentru firma de lenjerie Lascana - FOTO

Mădălina Ghenea, românca lui DiCaprio: «Visul meu s-a împlinit pe jumătate»

Mădălina Ghenea şi-a făcut "autoportretul" pe Facebook

Mai multe