«Mădălina Manole ar putea fi exhumată»

18 august 2010 5:21   Actualitate
Ultima actualizare:

Profeţiile lui Carmen Harra s-ar putea adeveri. Regretata Mădălina Manole ar putea fi deshumată dacă procurorul decide că sunt neclarităţi în anchetă.

Carmen Harra: «Ştiam că Mihaela Runceanu va muri»

Carmen Harra: «Am greşit când am spus că Mădălina nu s-a sinucis»

Petru Mircea: «Carmen Harra îşi face publicitate pe seama Mădălinei»

Carmen Harra: «Copilul Mădălinei este reîncarnarea lui Şerban Georgescu»

Potrivit ziarului Ring, o importantă personalitate din domeniul medicinei legale a declarat sub protecţia anonimatului că exhumarea ar fi posibilă dacă sunt reclamaţii şi/sau neclarităţi în anchetă.

"Oricând, procurorul poate cere exhumarea, nu este nicio restricţie, mai ales dacă se consideră că nu s-a recoltat ceva. Totuşi, vă pot spune că atenţia în acest caz a fost foarte mare, chiar din momentul când s-a ridicat cadavrul. Iar la autopsie au participat mai mulţi medici şi procurori, inclusiv procurorul-şef Marius Iacob (şeful criminaliştilor pe ţară – n.r.). A fost de faţă şi profesorul Dermengiu (şeful INML – n.r.), şi toţi şefii de laborator. Practic, s-a recoltat tot ce se putea recolta: din toate umorile, din toate zonele de interes medico-legal”, a explicat "legistul din umbră” pentru ziarul Ring.

Totodată, familia vedetei poate cere dizolvarea comisiei de legişti şi reluarea anchetei. Acest lucru presupune exhumarea şi recoltarea de noi probe.

Carmen Harra a declarat imediat după moartea Mădălinei că spiritul artistei i-a vorbit şi a avertizat-o că va fi dezgropată.

"Înspre primavară se vor clarifica lucrurile şi voi scăpa de stigmatul sinuciderii. Cineva va mărturisi adevărul. Nu va fi nimeni acuzat de moartea mea. Voi fi deshumată şi reîngropată în altă parte, pentru că nu sunt clare rezultatele autopsiei legate de combinaţia de substanţe. Vreau să fiu înmormântată lângă Şerban", prezicea atunci parapsihologul.

Mai multe