Mai bine recepţioneră în Italia, decât consilier local în România

23 iulie 2010 13:31   Actualitate
Ultima actualizare:

Teodora Hotăran, în vârstă de 30 de ani, a renunţat la postul de consilier local al municipiului Arad, pentru a pleca în Italia, unde s-a angajat ca recepţioneră la un hotel din Bolzano. Demisia consilerului PSD a fost anunţată la sfârşitul sedinţei de miercuri a Consiliului Local, de către secretarul Primăriei Arad.

De câteva luni, Teodora Hotăran nu a mai participat la şedinţele Consiliului Local din Arad, plecând în această primăvară în Peninsula Italiană. Tânăra nu şi-a informat colegii sau superiorii privind decizia ei de plecare, astfel încât aceştia nu stiau, până în prezent, că ea s-a angajat ca recepţioneră în Italia.

Preşedintele PSD Arad, Marius Lazăr, a declarat, la aproximativ o lună după plecarea Teodorei, că el ştie că aceasta ar fi în Austria, "la ceva curs".După mai multe încercări de a lua legătura cu ea, colegii de partid au aflat că Teodora a plecat din ţară.

"Teodora este plecată în străinătate, am înţeles că vrea să rămână definitiv acolo. Azi (n.r. - miercuri) e a treia şedinţă ordinară la care nu participă şi conform regulamentului ar trebui suspendată", a afirmat un alt reprezentant PSD din cadrul Consiliului Local, Dorel Căprar.

După câteva luni de tăcere, Teodora Hotăran, fost consilier PSD în Consiliul Local al Municipiului Arad, le-a transmis cunoştinţelor că "e foarte bine" acolo unde este şi că nu are de gând să se întoarcă în ţară prea repede. "Chiar nu are rost să mă stresez următorii doi ani acasă", a spus Teodora.

Mai multe