Mama lui Becali, strivită la moaşte

14 octombrie 2009 16:43   Actualitate
Ultima actualizare:

Familia Becali nu avea cum să lipsească ieri de la sărbătoarea Sfintei Parascheva de la Iaşi. Aşa cum obişnuieşte, patronul europarlamentar al clubului de fotbal Steaua Bucureşti a venit la Mitropolie însoţit de membrii familiei.

Dintre aceştia, Alexandra Becali, nimeni alta decât mama latifundiarului din Pipera, s-a ales cu mâna dreaptă scrântită în înghesuiala de la moaşte.

Bătrâna a fost transportată la Spitalul de Urgenţe „Sf. Ioan" din Iaşi, unde i-a fost imobilizată mâna şi a fost tratată pentru hipertensiune. Între timp, Gigi Becali nu a ratat prilejul de a face o baie de mulţime.

Gigi Becali: „Este o tradiţie în familia noastră să venim la moaştele Sfintei Parascheva. Mama a venit în urmă cu câteva zile să se roage la Sfântă. După ce s-a lovit la mână, s-a dus la doctor, iar apoi a plecat la o altă biserică din Iaşi. Eu m-am rugat pentru mântuire, pace şi sănătate".

70.000 de sarmale pentru credincioşi

După liturghia de dimineaţă, lumea s-a îmbulzit la sarmalele de post pregătite de primărie, ca în fiecare an.

Posedată de Diavol?

În timpul slujbei, o femeie a început să urle, iar credincioşii au zis că e posedată de Diavol. Bătrâna s-a tăvălit pe jos până au apărut preoţii, care au dus-o pe braţe la raclă pentru a alunga duhul cel rău.

Mai multe