«Mama Natură» şi-a găsit BMW-ul lovit când s-a întors de la mare
Roxana Ionescu şi soţul ei, Laurenţiu, au petrecut un weekend romantic, în doi, la mare. Deşi se înnorase şi stătea să plouă, vedeta s-a încăpăţânat să rămână pe plajă, ea atrăgând privirile tuturor turiştilor cu formele sale apetisante.
Căsătorită de mai bine de patru ani cu omul de afaceri Laurenţiu Gheorghe, „Mama-Natură" este îndrăgostită ca-n prima zi.
Vedeta postului Antena 1 a pus la cale o escapadă de weekend la mare, cei doi fiind surprinşi de fotoreporterii Click!, duminică după-amiază, pe plaja Kazeebo, din Mamaia.
Zgârciţi cu gesturile tandre, probabil de jenă faţă de ceilalţi turişti sau de teama paparazzilor, cei doi soţi şi-au aruncat priviri languroase, precum doi adolescenţi ce simt pentru prima dată fiorii iubirii.
Deşi era foarte înnorat şi bătea vântul, iar soţul ei părea puţin cam plictisit, Roxana s-a încăpăţânat să mai zăbovească pe plajă. De bălăceală nici nu s-a pus problema, nu de alta, dar temperatura apei abia dacă ajungea la 20 de grade Celsius, astfel că ar fi putut risca o răceală care să-i dea mari bătăi de cap.
Citeşte şi:
Roxana Ionescu: "Am început să scap de marca Mama Natură"
Pentru că nu le place foarte mult agitaţia şi aglomeraţia, cei doi soţi au preferat să se cazeze într-un complex din Năvodari.
Duminică seara, când s-a întors de la mare, prietenii au anunţat-o pe Roxana că BMW-ul său a fost avariat: „Mi-a căzut ceva pe capotă, din cauza furtunii. Mi-a îndoit-o destul de rău, trebuie să o duc la service", a declarat vedeta, pentru Click!