Mamele vor protesta împreună cu bebeluşii în faţa Ministerului Muncii

13 mai 2010 15:17   Actualitate
Ultima actualizare:

Mamele vor protesta, luni, în faţa sediului Ministerului Muncii, cu bebeluşi în cărucioare, pamperşi şi banderole negre în semn de doliu pentru "înmormântarea" pe care o pregătesc guvernanţii prin intenţia de a diminua indemnizaţia de creştere a copilului.

Protestul de la Ministerul Muncii (str. Dem.I.Dobrescu, nr.2-4, Sectorul 1, Bucureşti) va începe la ora 12.00, mamele solicitând păstrarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului la nivelul actual de 85% din media veniturilor nete realizate pe ultimele 12 luni, relatează Mediafax.

Mamele care au cerut aprobare pentru pichetul de la Ministerul Muncii au adunat, până în acest moment, peste 28.000 de semnături într-o petiţie online prin care cer să nu fie redusă indemnizaţia. Lista cu semnături va fi înaintată, luni, reprezentanţilor Ministerului Muncii. Petiţia poate fi semnată AICI!La protestul de luni sunt aşteptate câteva sute de mămici, tătici dar şi alte persoane care le susţin cauza, organizatorii precizând că nu vor lipsi nici bebeluşii, pentru că ei sunt cei care vor avea de suferit din cauza indiferenţei autorităţilor în cazul adoptării deciziei de reducere a indemnizaţiilor.Mamele solicită ferm Guvernului şi preşedintelui României să menţină indemnizaţia pentru creşterea copilului la 85%, precizând că sumele plătite lunar ca indemnizaţii nu reprezintă o povară pentru bugetul de stat, având în vedere că în martie suma alocată în acest sens a fost de aproape 190 de milioane de lei.

Citeşte şi:

Indemnizaţia de creştere a copilului ar putea scădea cu 25%

Stimulentele cresc de patru ori salariul celor din Ministerul Muncii

Mai multe