Mâncăm cu 30% mai ieftin de la vecini

19 iulie 2010 18:53   Actualitate
Ultima actualizare:

Cum fac românii economie, deşi guvernanţii au mărit cota TVA de la 19 la 24 la sută? Răspunsul este simplu. Merg la cumpărturi la vecini, unde taxa pe valoare adăugată le permite să facă cumpărături mai ieftin şi să ia marfă de calitate. Pentru un coş cu alimente, românii plătesc chiar şi cu 30% mai puţin.

UNGARIA. Locuitorii din vestul ţării au devenit clienţi fideli ai magazinelor din Ungaria. Deşi vecinii noştri au TVA de 25%, una dintre cele mai mari taxe din Europa, la alimentele de bază aceasta s-a păstrat la 18%. Familia Marian din Satu Mare cumpără mâncare pentru bebeluş.

"Peste graniţă, iaurtul este 7 lei, 400 de grame, în timp ce în România costă 12-13 lei", a explicat Marius Marian.

SERBIA. La sârbi, trec graniţa mehedinţenii. Aici, TVA la bunurile de consum ajunge la 18% . La Klavodo, localitate situată la 15 km de vama Porţile de Fier, terasele din centrul oraşului sunt pline ochi de români.

"Produsele sunt de calitate şi la preţuri mici. M-am obişnuit ca o dată pe săptămână să fac cumpărături la sârbi. La făină, lapte, ouă, ulei diferenţa ajunge chiar şi la 35 %, la carne, 10-15 procente, iar la băuturi alcoolice la 15%", ne-a spus Constanţa Popescu din Orşova, pe care drumul până aici o costă în jur de 30 de lei.

REPUBLICA MOLDOVA.Vasluienii aleg pentru cumpărături Republica Moldova. "Merg la Leuşeni sau la Chişinău, unde în bazar găsesc produse la jumătate de preţ faţă de România. La ei, preţul carburanţilor este mai scăzut cu un leu pentru un litru de benzină", ne-a spus Puiu Bălan din Huşi.

Vasile Sandu cumpără din Republica Moldova cosmetice şi produse pentru maşina de spălat. Bărbatul povesteşte că pentru o pungă de 10 kilograme scoate din buzunar doar 40 de lei, în timp ce la Vaslui ar plăti pentru aceeaşi cantitate 100 de lei.

UCRAINA. Vecinii ucraineni sunt din ce în ce mai des "vizitaţi" de locuitorii din nordul ţării. Preţul transportului variză între 35 şi 60 de lei, aşa că românii merg la hipermarket atunci când vor să se aprovizioneze pentru mai mult timp.

Citeşte şi:

TVA dublat, mai mulţi hoţi de mâncare

Vânzătorii au mărit preţurile înaintea majorării TVA- ului

Cursul

valutar, maximum istoric! «Mâncăm supe la plic şi varză călită»

+5%

la orice cumpărăm

"Este rentabil dacă mergem mai multe familii", ne-a povestit Elena Damian din Baia-Mare.

Preţurile alimentelor din coşul de cumpărături

«La moldoveni, benzina e mai ieftină»

Puiu Bălan, Huşi: "În Republica Moldova, benzina este mai ieftină decât la noi. Diferenţa este de peste un leu, aşa că merită."

Ecaterina Tudorache,Călăraşi: "Merg la Silistra şi pentru amabilitatea bulgarilor, care ştiu să-şi vândă marfa.

Maria Sava, Satu Mare: "Preţurile din Ungaria încep să fie ca ale noastre. Mai bine cumpărăm de la noi, să ajutăm economia."

Nivelul TVA influenţează bugetul familiei

Mai multe