Mancini şi Tevez, la un pas de încăierare

5 octombrie 2010 5:59   Actualitate
Ultima actualizare:

Cotidianul "Daily Mail", a scris că antrenorul Roberto Mancini şi căpitanul Carlos Tevez s-au certat în vestiar, la pauză, şi că au fost la un pas să se bruscheze.

Cei doi s-au înjurat şi numai intervenţia promptă a coechipierilor jucătorului au evitat ca ce doi să ajungă la contatc fizic.

"Managerul italian a intrat în vestiar în momentul în care Tevez spunea ceva care nu i-a plăcut deloc. Manicini a replicat, iar argentinianul a sărit de pe scaun şi s-a dus ţintă la el. A urmat un schimb dur de replici, iar câţiva jucători şi membrii staff-ului tehnic au intervenit între cei doi şi au potolit spiritele, astfel că cei doi nu au ajuns la violenţe fizice", scris publicaţia citată.

În ciuda conflictului, Tevez a jucat şi în repriza secundă, fiind înlocuit în minutul 86 din considerente tactice. După meci, Mancini l-a chemat pe fotbalist în biroul său unde au discutat şi s-au împăcat.

Cei de la Manchester City nu au motive de nemulţumire, având în vedere că echipa ocupă locul doi în Premier League, iar în Liga Europa are punctaj maxim.

Mai multe