Mandinga, pe locul trei în topul câştigătorilor

21 mai 2012 18:01   Actualitate
Ultima actualizare:

Componenţii trupei Mandinga sunt cuprinşi de febra emoţiilor. În această seară are loc prima semifinală de la Baku (Azerbaidjan), iar repetiţiile parcă nu se mai sfârşesc. Ieri, de Sfântul Constantin şi Elena, solista grupului n-a avut chef de petrecere. În schimb se pregăteşte să facă mare chef diseară, după anunţarea finaliştilor de la Eurovision.

Este a patra zi în care Elena şi ceilalţi componenţi ai trupei Mandinga nu fac nimic altceva decât să repete şi să se odihnească. Pentru a face faţă primei semifinale din această seară, reprezentanţii României la Eurovision au amânat orice distracţie şi s-au concentrat strict pentru prima semifinală a concursului.

Ieri, solista trupei, dar şi compozitorul piesei „Zaleilah" - Costi Ioniţă, trebuiau să-şi serbeze onomastica, întrucât ortodocşii i-au prăznuit pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. Însă nu a mai avut loc nici un fel de petrecere, Costi şi Elena au amânat cheful pentru diseară.

Componenţii trupei Mandinga au făcut ieri două repetiţii cu public şi sunt încântaţi de sonorizare

Cu toate acestea, instrumentişii din Mandinga au fost cavaleri şi i-au dăruit frumoasei lor colege un buchet de trandafiri albi, cu promisiunea că vor chefui toată noaptea după semifinală.

De sâmbătă şi până ieri, cei de la Mandinga au fost invitaţi la Baku în mai multe emisiuni tv, unde s-au amuzat copios, mai ales că prezentatorii s-au dat în vânt după coregrafia spectaculoasă a piesei, pe care au încercat să o înveţe. Foarte multe comentarii au existat şi la adresa Elenei.

Sexoasa brunetă a făcut ravagii printre bărbaţii de acolo şi chiar a fost asaltată cu cereri în căsătorie pe pagina ei de Facebook. Din păcate pentru fanii ei, aceasta are o relaţie serioasă cu Marian Duţă, reporterul de la matinalul „Răzvan şi Dani" (Antena 1).

Anul acesta, România trebuie să dovedească de două ori că face o figură bună, căci, pentru a ajunge în finala de sâmbătă a Eurovision, trupa Mandinga trebuie să treacă de semifinala din această seară.

Totuşi, nici membrii delegaţiei TVR care însoţesc formaţia în Azerbaidjan, nici componenţii Mandinga nu-şi fac griji pentru prestaţia de astă seară. În plus, pe site-urile de pariuri, trupa Mandinga e clasată pe locul al treilea în topul preferinţelor dintre toate ţările care participă diseară în prima semifinală. În aceleaşi clasamente, stau foarte bine şi Rusia, şi Danemarca.

Click! spune

Conform www.bwin.com România (cotă: 5,00) are a treia şansă de a se califica în marea finală după Rusia (cotă 3,10) şi Danemarca (cotă 5,00). Cei de la www.bet-at-home.com ne dau şanse mult mai mari clasându-ne pe locul al doilea, cu o cotă de 5,25, după Rusia (cotă 3,20), dar înainte de Grecia (cotă 8,50).

Mai multe