Mandorlini:"Voi veni la Cluj după ce îmi rezolv situaţia cu Sassuolo"

12 noiembrie 2009 19:42   Actualitate
Ultima actualizare:

Tehnicianul italian Andrea Mandorlini l-ar putea înlocui pe banca tehnică a formaţiei CFR Cluj pe Antonio Conceicao, dar mai întâi trebuie să-şi rezolve situaţia contractuală cu Sassuolo, formaţie italiană din Serie B.

"Sunt în Italia acum, nu ştiu ce voi face mâine sau poimâine, pentru că trebuie să rezolv anumite probleme cu actuala mea echipă. În 3-4 zile voi vedea exact ce voi face, şi tot atunci voi veni în România pentru a discuta cu oficialii lui CFR Cluj. Nu ştiu prea multe despre formaţie, dar cunosc că Bergodi a fost antrenor acolo. În acest moment sunt şanse de 30 la sută să preiau banca tehnică a echipei CFR Cluj, dar se poate întâmpla orice, chiar şi să nu ajung la un eventual acord", a spus Andrea Mandorlini.

Andrea Mandorlini are 49 de ani şi pe vremea când era jucător a evoluat la Torino, Atalanta, Ascoli, Internazionale Milano şi Udinese. Fostul câştigător al Cupei UEFA în 1989 (n.r. cu Internazionale Milano) şi-a început cariera de antrenor în 1993, la Manzanese, echipă din Serie D, dar a mai pregătit echipele Triestina, Spezia, Vicenza, Atalanta, Bologna, Padova, Siena şi Sassuolo.

Mai multe