Maradona: "Mă simt ca şi cum aş fi fost făcut KO de Muhammad Ali"
4 iulie 2010 14:23
Actualitate
Ultima actualizare:
Selecţionerul argentinian Diego Maradona a comparat senzaţia trăită după eliminarea de la Cupa Mondială de fotbal din Africa de Sud cu un KO suferit în faţa celebrului campion american de box Muhammad Ali, informează agenţia Agerpres.
Antrenorul a declarat după înfrângerea cu 0-4 în faţa Germaniei că nu a mai trăit aşa ceva niciodată. "Am aproape 50 de ani, însă ce va mai urât ca acum nu mi-a mai fost dat să trăiesc", a declarat Maradona după înfrângerea categorică suferită de Argentina în faţa Germaniei (0-4), sâmbătă la Cape Town, în sferturile de finală ale CM 2010. Selecţionerul argentinian a fost la un pas să se ia la bătaie, la finalul jocului, cu un grup de suporteri germani, care i-au strigat "Bye, bye, Maradona".