Marcel Desailly: «Nu vă bucuraţi de necazul Franţei»
Click!: Ce s-a întâmplat cu Franţa la acest Mondial?
Marcel Desailly: Mie nu mi-a plăcut echipa încă de la început, de dinainte de startul CM. Am văzut cele trei amicale, inclusiv înfrângerea cu China, şi am început să-mi pun întrebări.
A greşit Domenech?
Păi el mai avea o săptămână până la Mondial şi nu ştia nici jucătorii titulari şi nici sistemul de joc. Nu se poate să ajungi departe în stilul ăsta. Toţi eram conştienţi că numai un miracol ne mai poate salva, aşa cum a fost în 2006.
Din ce punct de vedere?
Ca să ajungi în finală îţi trebuie o echipă de lideri. În 2006, era un nucleu cu Barthez, Thuram, Vieira, Makelele, Henry şi cu Zidane în frunte. Acum, în afară de Evra erau numai jucători tineri, care nu au adus decât entuziasm. Talent există, sunt Ribery, Gourcuff, Malouda, dar nu sunt uniţi.
De ce au apărut scandalurile cu Anelka şi Evra?
Din ce am auzit eu, n-a existat o comunicare bună între jucători şi conducere, iar asta s-a reflectat şi în evoluţia echipei.
Trebuia schimbat mai demult Domenech?
Da, după Euro 2008. De atunci nu a mai avut autoritate asupra jucătorilor. Franţa a fost eliminată ruşinos în grupe, iar Domenech a pierdut echipa. Fotbaliştii au început să-şi piardă încrederea în el.
Vine Blanc, fostul tău coleg.
Da, am făcut un cuplu de fundaşi centrali puternic cu el în 1998, când am ieşit campioni mondiali. Am văzut cum a lucrat la Bordeaux. Aşa că, vouă românilor, vă va fi greu cu noi... Nu trebuie să vă bucuraţi de necazul Franţei de la acest Mondial.
Mai ţii legătura cu cineva din România?
Dan Petrescu îmi e bun prieten. Vorbim când avem ocazia. Ştiu că antrenează prin Rusia. Şi pe Mutu l-am avut coleg la Chelsea. Îmi pare rău pentru problemele pe care le are, dar sunt convins că le va depăşi. Mutu e "strong" şi ca fotbalist şi ca om.