Marcel Pavel are meniu special de Paşte. Mănâncă 30 de sarmale

14 aprilie 2014 6:31   Actualitate
Ultima actualizare:

Majoritatea vedetelor au ales să petreacă Paştele în sânul familiei,  înconjuraţi de cei dragi. Meniul va conţine în general produse tradiţionale, dar unii vor face şi excepţii, delectându-se cu carne de struţ.

Marcel Pavel a vorbit recent despre planurile pe care le are în perioada sărbătorilor pascale. Artistul a declarat pentru ziarulring.ro: "Paştele se face acasă, cu familia. Îmi trimite mama sărmăluţe şi mănânc câte 30. Sunt mici şi foarte gustoase. Doar de Paşte şi de Crăciun mănânc sarmale. Mielul îl pregăteşte un bucătar, dar îmi găteşte şi carne de struţ anul acesta. E prima oară când mâncăm struţ, să nu credeţi că sunt aşa extravagant. O să probăm o dată înainte de Sărbători, să nu ne stricăm Paştele, că habar nu am ce gust are".

Dan Negru: Cea mai bună vacanţă e în grădina mea

Prezentatorul Tv va petrece sărbătorile alături de familie şi va mânca zarzavaturi cultivate de el în propria grădină: "Nu plec în nicio vacanţă exotică. Eu am acasă o curte unde mi-am pus, pe vreo 200 de metri pătraţi, zarzavaturi. Castraveţi, ceapă, roşii, de toate. Aşa că, de Paşte, îi adun pe toţi ai mei, şi de la Timişoara, şi mâncăm drob de miel cu legume de-ale mele. Alea pe care eu le cultiv. Cea mai bună vacanţă e în grădina mea, aia pe care eu o ud. Bineînţeles, vom merge şi la biserică, ca în fiecare an, de Înviere", a declarat Dan Negru.

Anca Ţurcaşiu, cu familia Ţânţăreanu, în Cartierul Verde

"Dacă nu mănânc carne, la mine e foarte simplu. Tot legume la grătar, urzici, ştevie, spanac, astea sunt mâncărurile mele. Nici cozonac nu mai mănânc, că e dulce. Voi face doar ouă roşii. Vacanţa noastră o să fie la Corbeanca, în Paradisul Verde, unde avem o căsuţă. O să petrecem cu naşii noştri, familia Ţânţăreanu", a declarat Anca Ţurcaşiu

Mai multe