Marcel Pavel crede că e o minune să devină tată a treia oară

6 martie 2013 17:38   Actualitate
Ultima actualizare:

După 20 de ani de căsnicie cu Violeta, care i-a dăruit doi băieţi - Richard (17 ani) şi Sasha (14 ani), Marcel Pavel nu se mai gândea că va deveni tătic pentru a treia oară. Iată că la vârsta de 53 de ani minunea s-a întâmplat iar în luna iunie, soţia sa va aduce pe lume o fetiţă. Sarcina i-a luat prin surprindere pe cei doi soţi, aşa că cei doi au vrut să se asigure că totul decurge normal, înainte să anunţe vestea tuturor.

Dacă sora şi mama lui Marcel au fost foarte încântate, fiii lui nu au reacţionat prea bine, iar băiatul cel mare l-a mustrat. „Richard a ţinut să-mi reamintească vârsta şi mi-a spus că speră să fie ultimul. Acum s-au obişnuit şi abia aşteaptă să se nască surioara lor. Dumnezeu ne-a trimis acest copil cu o misiune", ne-a spus Marcel Pavel emoţionat.

Acum artistul este foarte ocupat pentru că lucrează la un „al doilea copil", adică spectacolul de la Sala Palatului, programat de Florii, ocazie cu care va lansa un dublu album ce va conţine arii celebre din opere.

Mai multe