Marciuc riscă amenzi de milioane
Iuliana Marciuc a ajuns spaima şoferilor şi a şoselelor. O întrece în faimă şi pe Simona Sensual. Vedeta TVR nu ţine cont de regulile de circulaţie, pe care le încalcă fără jenă ori de câte ori iese cu maşina pe stradă.
Iuliana Marciuc se înscrie cu brio în rândul şoferiţelor pentru care regulile de circulaţie sunt făcute mai degrabă ca să fie încălcate, şi nu respectate. După ce, luna trecută, şi-a parcat bolidul de fiţe fix într-o staţie de autobuz, încurcând toată circulaţia din zona Decebal din Capitală, logodnica lui Adrian Enache a călcat iarăşi pe bec.
Zilele trecute, a fost surprinsă din nou de fotoreporterii Click!, de data aceasta conducând haotic, după reguli numai de ea ştiute. Iuliana s-a trezit de dimineaţă, s-a urcat la volanul maşinii şi s-a îndreptat în grabă spre o bancă situată pe bulevardul bucureştean 1 Mai.
A ignorat semnul interzis- Vedeta a intrat pe o alee, chiar dacă regulile de circulaţie nu îi permiteau acest lucru
După ce a achitat o factură, probabil, ea şi-a continuat drumul, oprindu-se apoi la Spitalul Colentina, unde a stat mai bine de o jumătate de oră pentru un consult. Nici n-a pucat bine să se urce din nou la volan, că vedeta de la TVR a şi comis-o: a luat-o pe o stradă cu semnul interzis din incinta spitalului.
Ca şi data trecută, ea a scăpat de amenda care ar fi putut fi cuprinsă între 140 şi 210 lei, plus 2 puncte penalizare.
Şi-a pus SUV-ul în staţia autobuzului 104!
Iuliana a fost surprinsă şi luna trecută, tot de fotoreporteri Click!, în timp ce îşi parcase maşina exact într-o staţie de autobuz de pe Bulevardul Decebal, unde are propriul restaurant.
Călătorii care aşteaptau în frig autobuzul 104 s-au chinuit să ocolească „bijuteria" Iulianei, pentru a putea urca, înjurând printre dinţi. De la fereastra restaurantului, Iuliana s-a uitat lung ca să se asigure că SUV-ul nu a fost săltat de hingherii de maşini.
În acea zi, vedeta TVR a riscat o amendă de aproape 350 de lei şi trei puncte de penalizare.
Sensual era să facă puşcărie, pentru că a condus fără permis
Simona Sensual este de departe cea mai amendată şi mai rea şoferiţă din showbiz. Blonda a fost pe punctual să facă închisoare anul trecut, după ce a fost prinsă în nenumărate rânduri conducând fără permis.
Până la urmă, ea fost achitată de Curtea de Apel Bucureşti în procesul în care era judecată pentru conducere fără permis pe drumurile publice. Fusese condamnată, în octombrie, de către Judecătoria Sectorului 5 la trei luni de inchisoare cu suspendare.
Loredana parchează de-a-ndoaselea!
Loredana Groza a fost surprinsă şi ea, tot zilele trecute, în timp ce se ducea să servească prânzul la pizzeria UnicoVero de pe strada Viitorului. Ca o vedetă ce este, Lori a încălcat şi ea câte reguli a putut.
Pentru a ajunge la restaurant, ea a intrat pe o stradă cu sens interzis şi a parcat pe trotuar. Pentru asta, potrivit poliţiştilor, vedeta a riscat o amendă cuprinsă între 280 şi 350 de lei plus 3 puncte penalizare. Parcarea pe trotuar e permisă doar dacă se lasă un metru între maşină şi gard.
Mai citeşte:
Iuliana Marciuc îşi pileşte unghiile la semafor