Marica şi-a tras turbo-ghete cu suspensie

21 martie 2010 15:35   Actualitate
Ultima actualizare:

Revenirea lui Ciprian Marica, autorul unei „duble” cu Hannover, e pusă de ziariştii germani pe seama ghetelor sale mov, ultimul model de la Nike.

De la 31 ianuarie aştepta Marica un gol pentru Stuttgart. După un „foc de paie" la începutul returului în Bundesliga, când a marcat de două ori în primele trei etape, „nouarul" român a intrat din nou într-un con de umbră.

Portughezul Cristiano Ronaldo a fost primul care a încercat ghetele Nike Mercurial Vapor Superfly

Fapt pentru care în ultimele meciuri şi-a pierdut şi locul de titular, în atacul „şvabilor" fiind preferat neamţul de origine braziliană Cacau. Soarta i-a surâs însă lui Marica tocmai după usturătoarea înfrângere cu Barcelona, 0-4 pe Camp Nou, în Liga Campionilor.

„Antrenorul Christian Gross a mutat decisiv înainte de meci şi l-a trimis în teren pe Marica. Românul a ratat câteva ocazii bune, dar a şi marcat ambele goluri pentru Stuttgart. Fără îndoială, omul meciului", au spus cei de la „Stuttgarter Zeitung" despre internaţionalul român, care a ajuns la şase reuşite în acest sezon pentru echipa sa: cinci în Bundesliga şi unul în Ligă, cu Unirea Urziceni.

Secretul din spatele revenirii spectaculoase a lui Marica a fost descoperit însă de cei de la „Bild". Mai exact, românul şi-a cumpărat o pereche de ghete ultimul răcnet, marca Nike Mercurial Vapor Superfly II, de culoare mov, prezentate oficial de Cristiano Ronaldo la sfârşitul lunii februarie.

Ghete cu suspensie

Marica a plătit 375 euro, dar a cumpărat ce are de dat mai bun tehnologia Nike la ora actuală. Ghetele sunt echipate cu crampoane special concepute să prevină alunecările şi să permită schimbările rapide de direcţie, fiind construite din carbon compozit, care le face şi extrem de uşoare.

În plus, talpa are un crampon special care se poate retrage cu trei milimetri, în funcţie de condiţiile din teren şi presiuna aplicată de fotbalist.

Mai multe