Marina, reclamă de 2.000 € la anvelope

20 februarie 2012 17:03   Actualitate
Ultima actualizare:

L-a lăsat pe Mihai Morar cu ochii în soare, dar a avut mai mult de câştigat! Marina Dina şi-a multiplicat venitul de asistentă tv. Câştigă mai mult decât pe vremea când lucra la emisiunea „Răi da' Buni", de la Antena 2. În prezent, şatena e imaginea unei firme de anvelope şi jante, job pentru care a încasat 2.000 de euro.

Marina Dina a încetat colaborarea cu Antena 2 şi, se pare, bine a făcut! S-a retras o perioadă din lumea mondenă, şi-a schimbat look-ul, renunţând la blond după nouă ani, şi a revenit în atenţia publicului plină de forţe proaspete.

Pe vremea când Marina era blondă, aşa cum s-a făcut remarcată ca asistentă tv

Şatenă, aşa cum n-am mai văzut-o, sexy şi focoasă, Dina a dat lovitura săptămâna trecută, când a realizat o şedinţă foto incendiară pentru firma jantenoi.ro.

Fosta asistentă tv a acceptat să pozeze sexy printre anvelope şi jante pentru un onorariu de 2.000 €, conform unor surse din anturajul ei.

„A fost o şedinţă foto interesantă. Sunt primele poze cu noua culoare de păr. Pe cât de interesantă a fost, să ştii că, pe atât a fost de grea. Cred că a fost cea mai grea şedinţă foto a mea de până acum. Anvelopele fiind rotunde, mă legănam pe ele, stăteam încordată, tindeam să cad. Ele se roteau, eu eram atentă să nu cad cu tot cu ele. Am avut emoţii şi eu şi fotograful, dar până la urmă au ieşit nişte fotografii drăguţe", a declarat Marina Dina pentru Click!

Ca asistentă tv, Marina câştiga doar 1.000 € pe lună, iar acum ajunge şi la 4.000. Marina nu refuză nici prezentările de modă. Însă ridică pretenţii uriaşe în ceea ce priveşte vestimentaţia în care trebuie să defileze.

Dina este mai pretenţioasă. Nu mai defilează doar în chiloţei şi sutien, indiferent de suma oferită pentru una stfel de job. De curând, şatena a defilat într-un costum de egipteancă, în club Bellagio din Bucureşti, fiind onorată cu circa 800 €, conform aceloraşi surse.

Şi ele şi-au vândut imaginea unor firme

Crudu, 5.000 € din încălţăminte

Daniela Crudu, asistenta lui Dan Capatos, a semnat un contract, pe un an, cu firma de încălţăminte „Leonardo". Daniela Crudu a acceptat să-şi vândă imaginea pentru suma de 5.000 €, plus o dubă burduşită cu pantofi şi cizme.

Daniela Györfi, 5.000 de euro din haine

De când a ajuns la greutatea mult dorită - 49 kg, Daniela Györfi a intrat în vizorul oamenilor de afaceri. De curând, cântăreţei i s-a propus să devină imaginea unui magazin de haine din Tg. Mureş. Onorariul de 5.000 de euro oferit de către patronul magazinului a făcut-o pe Gyorfi să încheie imediat afacerea.

Nemeş, 3.000 € din uniforme

Fostă fată de la pagina 3, solista Roxana Nemeş a pus şi ea mâna pe un contract de imagine extrem de bănos, care i-a rotunjit veniturile cu 3.000 €. Blonda de 21 de ani e imaginea firmei "Renania", care se ocupă cu echipamente de protecţia muncii.

Mai citeşte:

Marina Dina vrea schimbare de look. Îţi place cum îi stă roşcată?

Schimbare radicală! Uite cum s-a vopsit Marina Dina: «Sunteţi curioşi?» - FOTO

Uite ce botic sărută Marina Dina! FOTO

Mai multe