«Marina, ţi-ai pus silicoane prea mari!»
Vor sâni mai mari, gambe perfecte şi funduri braziliene! Dorinţa de a avea un trup de zeiţă le-a costat pe multe dintre vedetele din România, care au vărsat lacrimi amare şi nu de fericire cum se aşteptau. Acestea s-au trezit pur şi simplu ciopârţite de medicii esteticieni, în ciuda faptului că au investit bani grei în imaginea lor.
Una dintre „păţite" este Marina Dina. Fosta asistentă a lui Mihai Morar a fost multilată de medicii autohtoni, ajungând acum să-şi etaleze cicatricele din jurul silicoanelor pe la prezentările de modă.
Marina şi-a făcut implant de silicon de două ori. Prima intervenţie a fost un fiasco, căci blondei i-a alunecat siliconul sub muşchi de la prea mult efort. Marina şi-a schimbat implanturile în 2010, îmbunătăţindu-şi sânii cu 350 ml de silicon.
Din păcate, şi în urma acestei corectări, ea a rămas cu cicatrice inestetice. Chirurgul estetician Călin Doboş este de părere că greşeala în cazul Marinei a fost că şi-a pus silicoane prea mari.
„Cicatricea aceea este fie de la incizie, dacă a fost mai mare sau plasată mai în lateral, fie de la un eventual dren lăsat după intervenţie, e ceva relativ normal. Mi se pare însă că văd un discret şanţ în lateralul sânului. Acesta apare când implantul iese de sub sân - fie pentru că a alunecat de sub sân, fie pentru că implantul e mai mare decât sânul ei, şi nu-l acoperă. Pe viitor, dacă va schimba implanturile, cred că ar trebui unele puţin mai mici, aşa probabil nu vor mai ieşi de sub sân".
Şi ele au fost ciopârţite de doctori!
Simona Traşcă. „Remarc faptul că sânii sunt lăsaţi, asta arată că pielea nu mai este cum a fost odată, adică e mai laxă. Un gest mai „bărbătesc" putea să-i învârtă implantul, se putea însă întâmpla şi în somn.
Pielea aia laxă trebuie restrânsă pe implant printr-un lifting mamar. Implantul poate fi schimbat cu unul special, care nu se mai roteşte şi care este rezervat cazurilor rebele".
Alice Iotta. „Este cazul tipic în care cineva, în dorinţa de a fi celebră, acceptă nişte tratamente, fără a se informa în privinţa experienţei celui/celei care le face, şi mai ales fără a se informa de eficienţa lor. Fund brazilian nu se referă la fire în fese, ci la operaţii de mărire a feselor cu implant , sau grăsime!"
Laurette Attindehou. „Pentru pielea neagră nu există tratamente laser, pentru că o arde, mă rog, trebuia să ştie toată lumea, dar banul/publicitatea e ochiul dracului, aşa că de ce să nu o facă!?! Nu există aparat care să trateze vergeturile, doar le mai decolorează, însă nu în cazul pielii negre, dar oricum se decolorează de la sine în câteva luni"
Ramona Gabor. „După cam o lună a mers să-i scoată implanturile de gambă. Probabil că s-au deplasat sau au început să se exteriorizeze, să se vadă mai tare decât trebuia, dar e o operaţie care se poate face cu uşurinţă din nou!"