Marius Iordache a revenit pe gazon

11 martie 2010 12:31   Actualitate
Ultima actualizare:

Aflată în criză de fundaşi stânga, FC Farul a făcut o mutare neaşteptată, aducând la Constanţa un jucător cu o carte de vizită impresionantă. Astfel, la antrenamentul condus ieri de antrenorul Ştefan Stoica a participat şi Marius Iordache, care s-a pregătit însă separat, sub comanda preparatorului fizic Adrian Cosman.

În vârstă de 31 de ani, Iordache a evoluat la Universitatea Craiova, Villarreal (Spania), Steaua Bucureşti, FC Naţional, Pandurii Tg. Jiu, Ethnikos Achnas (Cipru) şi Ceahlăul Piatra Neamţ, dar a ieşit din circuit de aproape un an. Liber de contract, fundaşul stânga speră să revină în activitatea competiţională la FC Farul şi să promoveze în Liga I în această vară. "Am avut o vacanţă destul de lungă din cauza unei accidentări, dar îmi doresc să revin cât mai repede. Nu cred că voi avea probleme să scap de surplusul de greutate, pentru că sunt un jucător conştiincios, şi în trei săptămâni voi fi apt de joc din punct de vedere fizic. Sunt un jucător bătăios şi voi pune osul la bătaie. Nu cred că venirea în liga secundă este un pas înapoi, ci este mai important să ai plăcerea de a juca. Farul are valoarea pentru a promova, dar îi trebuie mai multă încredere. În alegerea mea a contat şi faptul că Vicenţiu Iorgulescu este naşul meu", a spus Iordache pentru cotidianul "Telegraf".

Mai multe