Marius Şumudică: «Nevastă-mea a plâns când ne-am întors în România»
Click!: Este mai greu ca jucător sau ca antrenor?
Marius Şumudică: Mult mai greu este ca antrenor, pentru că jucătorii depind de tine.
Tu eşti tras la răspundere dacă nu ai rezultate, în timp ce ca jucător îţi vezi de treaba ta şi nu te interesează de ceilalţi.
Cum a fost perioada petrecută în Portugalia?
M-am simţit extraordinar. Am fost în zeci de cantonamente, am vizitat foarte multe ţări, dar nu m-am simţit nicăieri ca la Madeira.
Insula aia este foarte frumoasă, merg mereu în vizită, pentru că mi-am făcut destui prieteni.
Nevastă-mea a început să plângă când ne-am întors din Portugalia în România, în 2001.
De ce?
Păi se adaptase foarte bine cu viaţa de acolo. Oamenii sunt foarte călduroşi în Portugalia.
Dar asta este, trebuia să revin în Giuleşti. Pentru Rapid am renunţat şi la un an de contract la Maritimo.
Îmi era dor de suporteri, de tot ce înseamnă Rapid. Cele mai bune momente ale carierei le-am trăit la Rapid.
Nu pot să uit titlul pe care l-am câştigat în 1999, când am marcat 19 goluri.
Cu George Copos cum te înţelegi?
Extraordinar până acum. Dar să ştiţi un lucru: George Copos nu este genul de preşedinte care se bagă peste antrenor.
Nu o să-l vedeţi niciodată pe Copos spunându-i unui antrenor să-l folosească pe un jucător anume pentru că aşa consideră el de cuviinţă.
Oricum, eu am de-a face doar cu Dinu Gheorghe despre problemele la echipă.
Care sunt antrenorii de la care ai avut de învăţat cel mai mult?
Mircea Lucescu, pe el îl consider unul dintre mentorii mei.
De asemenea, de la Cornel Jurcă, pe care l-am avut la juniori, şi de la Mircea Rădulescu, am avut de învăţat multe chestii pe care le aplic acum în filozofia mea de joc.
Cu Lazăr te-ai împăcat?
Nu am absolut nimic cu Costin Lazăr. A fost un mic conflict şi atât.
Acum avem o relaţie excelentă jucător-antrenor şi atât.
Cum îţi petreci timpul liber?
Vizionez foarte multe meciuri de fotbal. Sunt înnebunit după acest sport. În rest, mă relaxez la o partidă de pescuit cu prietenii.
Am prins o dată şi un crap de 20 de kilograme. Iar în Portugalia, mergeam aproape în fiecare weekend să pescuim la ocean.
Marius Şumudică
Vârsta: 39 de ani;
Carieră de jucător: Sportul, Dacia Unirea Brăila, Corvinul, Rapid Bucureşti, C.S. Marítimo, Debrecen, AC Omonia, UTA Arad, Gloria Bistriţa;
Meciuri / Goluri: 324 / 100;
Carieră de antrenor: Rapid II, Rocar, AS Dodu Berceni, Inter Gaz, Progresul, Farul, Gloria Bistriţa.
Inedit despre... Şumudică
* Ascultă muzică house;
* Mănăncă foarte multe legume;
* I-a avut ca idoli pe Pauleta şi Van Basten;
* Îi plac maşinile de viteză.