Marius Şumudică: «Vreau titlul la vară!»

19 august 2010 15:58   Actualitate
Ultima actualizare:

Deşi a pierdut cu Dinamo (3-2), Marius Şumudică a fost impresionat de modul în care au jucat elevii săi, exceptând cele 20 de minute ale reprizei a doua, când "câinii" au punctat de trei ori. Tehnicianul rapidiştilor a ajuns la concluzia că echipa lui merită mai mult decât un loc de Europa League.

Marius Şumudică susţine că jucătorii săi au trecut peste eşecul cu Dinamo: "Am avut o săptămână dificilă, am eliminat problema eşecului cu Dinamo. Trebuie să fim o familie. Dacă ne vom ataca, cum am făcut-o după meciul cu Dinamo, nu vom realiza nimic. Din punct de vedere fotbalistic nu am ce să le reproşez fotbaliştilor mei".

Cel poreclit Şumi-gol a făcut apel la suporteri să vină alături de echipă. "Suntem datori faţă de suporteri să câştigăm mâine (n.r azi) cu Bistriţa. Am depăşit momentul greu şi nu mai vrea să vorbesc de meciul cu Dinamo. După acel meci vreau să le spun tuturor că mi-am schimbat obiectivul: ne luptăm pentru titlu, şi nu pentru Europa League. Rapidul trebuie să evolueze sub presiune", a spus antrenorul.

Dinu Gheorghe, preşedintele Rapidului, a declarat după meciul cu Dinamo că echipa are nevoie de un psiholog, însă jucătorii îl contrazic.

"Şumudică este tatăl nostru, antrenorul nostru şi psihologul nostru", a spus Sburlea, completat chiar de tehnicianul său: "Credeţi că Anceloti i-a trimis pe jucători la psiholog, după ce Milan a condus în finala Ligii Campionilor cu 3-0, şi a pierdut la penalty-uri"?

Pădureanu: «Şumi a fugit la Rapid ca un copil după o jucărie»

Marius Şumudică a plecat în vară cu mult scandal de la Bistriţa. La două luni după ce antrenorul a ajuns în Giuleşti, Jean Pădureanu, preşedintele Bistriţei, spune că înţelege de ce Şumi şi-a încălcat promisiunea facută faţă de el: “Şumudică şi-a dorit să plece la Rapid, la fel de mult cum un copil mic îşi doreşte o jucărie. Eu l-am înţeles pentru că ştiam cât de mult iubeşte acea echipă, iar acum era momentul perfect pentru el”.

Mai multe