Măruţă ia atitudine în privinţa câinilor comunitari! Uite ce spune
Cătălin Măruţă şi-a exprimat părerea cu privire la problema câinilor comunitari, mai ales după tragedia în urma căreia un copil a fost ucis de un câine maidanez.
Măruţă a dorit să transmită un mesaj cât se poate de clar şi a făcut acest lucru prin intermediul paginii personale de Facebook.
"Cainii au impartit Romania in doua tabere care se infrunta agresiv pe tema eutanasierii. Sincer sa fiu, ma doare sa vad atata rautate, de ambele parti. Am copilarit la tara. Bunica mea - o fiinta absolut minunata, m-a crescut cu o dragoste imensa. Evident, la tara nu era de conceput sa nu ai cel putin doi-trei caini in curte. Am crescut printre caini si mi-au fost prieteni de joaca, mai ales ca sunt singur la parinti si, daca nu ieseau alti copii prin sat, nu aveam alt divertisment.
Am invatat devreme, sa pretuiesc devotamentul lor, de multe ori, sunt mai sensibili si mai intelegatoari decat oamenii. Si totusi, ma revolta si pe mine ca in aceasta tara un copil poate fi ucis de maidanezi. Am avut senzatia stranie si trista ca ne-am intors in timp, in evul mediu. Nu pot invinovati niste patrupede care nu au suficient discernamant, care nu stiu ca un copilas de patru ani nu e un posibil inamic ce le-a calcat teritoriul. Ma infurie, in schimb, pasivitatea sistemului, talentul enervant al unor politicieni de a pasa vina de la unul la altul, precum si eterna concluzie ca mortul e de vina.
In alta ordine de idei, sunt bulversat de faptul ca multa lume o considera vinovata de toata tragedia asta pe biata bunica, fara sa realizeze absurdul situatiei - femeia asta e devastata si probabil nu va mai fi om pana la capatul zilelor. Si-a iubit nepotul mai mult decat pe ea insasi, insa exista si situatii care te depasesc. Un copil dispare din raza vizuala intr-o fractiune de secunda. Imi aduc aminte ca si eu scapam de privirea vigilenta a bunicii mele si dispaream, iar cand ma intorceam o gaseam disperata, cu sufletul la gura, alba de groaza ca mi s-ar fi putut intampla ceva. Am trecut prin astfel de secvente si de aceea inteleg drama acestei femei suta la suta.
Asta nu inseamna ca trebuie sa instigam la razbunari stupide, ingrozitoare. Aud zilnic cum "justitiarii" de ocazie ciomagesc cainii din oras, de multe ori ii ucid, apoi militeaza pentru lichidarea masiva a lor, pe orice cai, cu orice mijloace. Suntem oameni, se impune sa fim rationali. Cum sa acuzam niste caini de "crima", cand noi suntem de zece ori mai violenti?
A murit un copil nevinovat, e cutremurator, insa actiunile sangeroase indreptate impotriva cainilor, precum si aruncarea vinovatiei asupra bietei bunici sunt niste reactii regretabile. Sfarsitul tragic al acestui pui de om trebuie sa ne trezeasca si sa ne faca mai buni si mai intelepti, nu sa ne orbeasca definitiv. Sper ca, atunci cand lacrimile si disperarea se mai atenueaza, ne vom trezi la realitate, vom deslusi mai bine masurile care se impun si vom putea aseza o floare pe mormantul lui Ionut cu mangaierea ca, dupa ce el a ajuns printre ingeri, ne-am trezit din letargie. Din respect pentru sfarsitul prematur al unui suflet curat si fara pacate, trebuie sa fim oameni, inainte de orice...",