MasterChef Florin Dumitrescu şi-a botezat fiica: «Mi-a venit să plâng de vreo şase ori»
Florin Dumitrescu, juratul de la MasterChef, şi logodnica sa Cristina Sima şi-au botezat în acest weekend fetiţa de trei luni. Iar invitaţii au avut parte de o surpriză, pentru că juratul de MasterChef a anunţat că el şi Cristina se vor căsători.
Cei doi nu au vrut un eveniment monden şi nu au invitat la ceremonie decât prieteni foarte apropiaţi. Însă Florin a povestit că a fost extrem de emoţionat de botezul fiicei.
"Mi-a venit să plâng de vreo şase ori. Fata a plâns puţin la final. E un copil perfect, seamănă cu mine. De ce să fie agitaţie şi opulenţă? Sunt atâtea ocazii de nunta secolului şi de botezul secolului". a spus Florin pentru "Poveştiri adevărate"
Nici Cristina nu a vrut să facă tamtam pe tema botezului, dar momentul a fost cu totul special: "Botezul e un moment atât de intim, nu am vrut să facem un circ din treaba asta. Ava Elsabeta are un accent roial, ne-a plăcut nouă. Au plâns şi bunicii, e normal, e un moment special".
Naşii micuţei au fost Miţă de la Bere Gratis şi Liana Stanciu, prieteni foarte buni ai lui Florin şi ai Cristinei.