Matei şi Teodora au dansat toată noaptea
Dovada? Mega-petrecerea organizată cu prilejul majoratului fiului lui Marian Iancu, la care au participat, printre alţii şi Matei Lucescu, băiatul selecţionerului, alături de prietena sa, Teodora Stoica, nimeni alta decât fiica managerului Unirii Urziceni, Mihai Stoica.
Matei şi Teodora, care sunt un cuplu de mai bine de şase luni, au ajuns în clubul unde Iancu jr se sărbătorea în jurul orei 11 şi au chefuit alături de cei aproximativ 40 de invitaţi până la ora 4.
Cei prezenţi au povestit faptul că băiatul antrenorului naţionalei, în vârstă de 18 ani, este un adevărat gentleman şi că nu a scăpat-o deloc din ochi pe iubita sa, mai mică decât el cu doi ani.
Nici Matei, nici Teodora, nu au consumat băuturi alcoolice la party, ci s-au delectat cu sucuri naturale pe ringul de dans până dimineaţa.