Matei: «Vreau să mă joc şi eu ca fraţii mei!»

5 aprilie 2013 14:36   Actualitate
Ultima actualizare:

Nu există bucurie mai mare decât aceea pe care o simte o mamă atunci când îşi aduce pe lume pruncul! La fel a fost şi la naşterea micuţilor Andrei, Clara şi Matei Istrate. Mama lor, Elisabeta Istrate, a simţit că trăieşte cel mai frumos vis atunci când şi-a strâns pentru prima dată copilaşii la piept. Însă un duş de gheaţă a trezit-o la realitate. O realitate crudă şi nedreaptă.

Trei suflete unite de destin în pântecul aceleiaşi mame. Ursitoarele au hărăzit însă drumuri diferite pentru Andrei şi Clara, iar cu micuţul Matei, ultimul născut, au fost extrem de vitrege. Matei a avut la naştere 1,65 kg şi a fost lipsit de oxigen preţ de câteva clipe lungi cât veşnicia.

Doctorii au fost nevoiţi să-l reanimeze. Incidentul a lăsat urme mai mult decât adânci în dezvoltarea copilaşului care începea să dea semne că nu mai poate ţine pasul cu cei doi fraţi ai săi în a înţelege lumea care i se dezvăluia sub ochişori.

Elisabeta se roagă pentru sănătatea fiului ei

La 9 luni, mama lui i-a făcut RMN, iar cei doi doctori care au interpretat analizele au dezlănţuit o ploaie de tunete şi fulgere în sufletul de mamă al Elisabetei: Matei nu va face cine ştie ce progrese. Diagnosticul a lovit ca un trăznet: afectare motorie sechelară neprogresivă, întârziere în dezvoltarea cognitivă şi microcefalie. Astfel, Matei devenea dependent de kinetoterapie, îndeosebi Vojita şi Bobath. Aceste proceduri costă. Şi pentru o mamă singură, care trebuie să crească încă doi copii, este o cruce mult prea greu de dus.

Ajutaţi-l pe Matei!

Pentru cei care pot şi vor să-l ajute pe Matei „Fundaţia Din Inimă pentru Copii" pune la dispoziţie următoarele conturi: PIRAEUS BANK PIPERA RO88 PIRB 2501 7244 0500 3000 lei, PIRAEUS BANK PIPERA RO25 PIRB 2501 7244 0500 2000 euro. Orice gest face un pas uriaş în realizarea celui mai frumos vis al celor trei copilaşi: ca Matei să zâmbească fericit.

Mai multe