Mazăre jr, de la soldat german la şmecher de oraş
Colecţie de cămăşi personalizate, cu monogramă, pentru primăvara 2010 şi 12 manechini profesionişti.
Alături de ei, pe podium, Răducu, fiul primarului Constanţei, Radu Mazăre, care la 16 ani a intrat deja în lumea mondenă. Parada cămăşilor create de Florianina Petcu, mama băiatului lui Mazăre, a avut loc, sâmbătă noapte, în clubul constănţean Wish.
Citeşte şi: Mazăre, locul trei la samba la Carnavalul de la Sao Paulo - VIDEO Uite cu cine se distrează Radu Mazăre la Carnaval - VIDEO Mazăre îşi parchează barca-n casă Mazăre, înzăpezit la Lehliu: „Fiul meu a dormit în portbagaj!“ Mazăre, te crezi tăticul Playboy? Radu Măzare: “Noua mea deviză: sport, fete şi anchete!”
"Am prezentat colecţia de primăvară ce cuprinde cămăşi bărbăteşti care se adresează cluberrilor, dar şi celor care au în program mese romantice sau întâlniri de afaceri", a spus Florianina Petcu.
O cămaşă care defineşte de ceva vreme stilul Mazăre costă 225 de lei, iar creatoarea a declarat că poate face, la cerere, orice monogramă.
Paradă controversată
Răducu Mazăre are ceva experienţă în domeniul prezentărilor de modă. În luna iulie a anului trecut, fiul primarului Constanţei a defilat îmbrăcat în soldat al armatei germane (foto alăturat), în timp ce tatăl său a purtat o uniformă de ofiţer al Wehrmacht-ului. Edilul a şocat asistenţa cu atitudinea marţială afişată în timpul evenimentului.
Parada a avut loc pe o scenă de lângă Cazinoul din Constanţa şi a prilejuit prezentarea unei colecţii semnate de creatoarea Marcela Cuzic.