Mazăre se dă cu zmeul la capătul Pământului
5 octombrie 2010 16:42
Actualitate
Ultima actualizare:
După ce toată vara s-a bronzat pe litoralul românesc, în Mamaia, Mazăre vrea să încerce noi destinaţii.
S-a plictisit şi de Brazilia, aşa că a anunţat că îşi va lua concediu fără plată şi va pleca în Papua Noua Guinee.
„Mă voi scufunda, mă voi da cu zmeul şi voi vedea ce voi mai găsi de vizitat. Nu trebuie să râdeţi, pentru că Papua Noua Guinee are un PIB mai mare decât cel al României. La fel râdeaţi şi când vă spuneam că plec în Brazilia, iar acum este a şaptea putere a lumii", a declarat Mazăre în stilul lui caracteristic.
Papua Noua Guinee este una dintre zonele cel mai puţin explorate de pe glob, fiind inclusă în topul Forbes al celor mai liniştite destinaţii de pe Pământ.