Meciul "U" Cluj - Steaua nu este în pericol

22 iulie 2010 13:12   Actualitate
Ultima actualizare:

În vederea începerii competiţiei sportive, au fost constituite comisii mixte formate din reprezentaţi ai LPF, ai direcţiilor judeţene şi municipale de sport şi ai Jandarmeriei, care au verificat modul în care sunt pregătite arenele sportive în vederea începerii campionatului de fotbal.La unele arene s-au constat deficienţe şi s-a dat termen ca ele să fie remediate până la data de 23 iulie.Valentin Alexandru a spus că problemele s-au rezolvat. “Din informaţiile pe care le am, toate stadioanele care vor găzdui partidele din prima etapă sunt în regulă. Dacă la inspecţia de dinaintea meciurilor se vor mai constata deficienţe, atunci se poate lua măsura ca jocul să se dispute fără spectator, cum s-a întâmplat în sezonul trecut la Galaţi, când nu au funcţionat turnicheţii”, a declarat pentru www.click.ro oficialul de la LPF.

Conform declaraţiilor făcute miercuri de şeful Jandarmeriei Române, general locotenent dr. Olimpiodor Antonescu, patru stadioane nu corespundeau din punct de vedere al securităţii. "Cele mai multe probleme au fost întâlnite la stadioanele din Târgu Mureş, Sibiu (unde îşi desfăşoară meciurile formaţia Gaz Metan Mediaş), Alba Iulia (unde îşi dispută meciurile de pe teren propriu Universitatea Cluj) şi pe arena "Regie" din Bucureşti, unde evoluează formaţia Sportul Studenţesc. Sperăm ca în aceste ultime zile până la începerea campionatului aceste neajunsuri să fie eliminate”, a mai spus reprezentantul Jandarmeriei. Pe stadionul din Alba Iulia se va disputa duminică, de la ora 18.00, partida dintre "U" Cluj şi Steaua, din prima etapă a Ligii I.

La stadionul Sportul Studenţesc s-au rezolvat problemele legate de turnicheţi.

Mai multe