Medicii britanici îşi trimit pacienţii obezi la Zoo. Află motivul surprinzător!

14 ianuarie 2012 16:03   Actualitate
Ultima actualizare:

Mai exact, este vorba de oamenii cu probleme de greutate care nu încap în scanerul RMN. La Zoo există un scaner special de mari dimensiuni, proiectat pentru cai.

Doctorii consideră că acest lucru este umilitor pentru pacienţi, dar momentan nu există nicio altă soluţie pentru pacienţii supraponderali. „Vă daţi seama cât este de umilitor pentru pacienţi când un medic îi spune «Îmi pare rău, dar sunteţi prea gras şi nu încăpeţi în scaner, aşa că o să vă trimitem la Zoo, unde medicii sunt obişnuiţi să trateze astfel de specimene mari»“, a spus doctorul Riaz Dharamshi, de la spitalul St Mary’s din Paddington, Londra.

Veterinarilor de la Colegiul Veterinar Regal din nordul Londrei li s-a cerut să monteze paturi la scanerele RMN din dotare, făcute special pentru animale, şi să adapteze secţiile astfel încât pacienţii bipezi să se poată aştepta.

Specialiştii au spus că s-a ajuns la astfel de cereri din cauză că populaţia britanică este într-o creştere continuă de greutate. Ei spun că în Statele Unite, unde există şi mai multe persoane supraponderale, această practică este deja una obişnuită.

Mai multe