Medicii spanioli şocaţi: O fetiţă româncă de zece ani a născut un bebeluş
O fetiţă de doar zece ani a născut marţea trecută în spitalul din Jerez un bebeluş de 2,9 kilograme. Întâmplarea, care a mobilizat atât serviciile sanitare, cât şi cele sociale, a fost protagonizată de o micuţă imigrantă, a cărei identitate şi naţionalitate nu au fost dezvăluite, scrie Diario de Jerez.
Update: Cotidianul 20 minutos susţine că fetiţa de 10 ani este de naţionalitate română.
Deşi medicii se aşteptau la complicaţii la naştere, dată fiind vârsta fragedă a mamei, copilul s-a născut perfect sănătos, iar mama nici măcar nu a avut nevoie de cezariană. De altfel, în weekendul trecut, atât mama cât şi copilul au fost externaţi. Serviciile medicale nu şi-au ascuns profunda uimire când au văzut atmosfera din salonul în care era internată proaspăta mămică. Aceasta nu avea nici cele mai mici semne ale unei reacţii traumatice în urma faptului că tocmai născuse la doar zece ani. Mama fetei s-a arătat extrem de bucuroasă pentru naşterea "nepoţelului", declarându-le medicilor că "acest lucru este ceva obişnuit la noi în ţară", potrivit adevarul.es.
"Fetiţa locuieşte cu logodnicul ei!"
"O altă explicaţie pe care ne-a dat-o femeia a fost că fetiţa locuieşte, în ţara natală, împreună cu logodnicul ei", au declarat medicii de la spitalul din Jerez. Cu toate acestea şi în ciuda faptului că naşterea a decurs normal, medicii spanioli au declarat: "Deşi există fetiţe care pot părea la o vârstă fragedă, din punct de vedere al dezvoltării fizice, ca şi cum ar avea câţiva ani în plus, în acest caz fetiţa era chiar asta: doar o fetiţă!"