Membrii trupei LaLa Band, distracţie «de groază» la Bruxelles

27 octombrie 2012 14:03   Actualitate
Ultima actualizare:

Cristina şi Vlad, actorii din "Pariu cu viaţa" (Pro TV) şi membrii trupei LaLa Band au avut parte de o experienţă inedită la Bruxelles.

În primul rând, pentru că au vizitat acest oraş pentru prima dată. Apoi pentru că s-au distrat pe cinste la concertul Katie Melua, acesta fiind şi scopul vizitei lor. Nu în ultimul rând, au avut mari palpitaţii în momentul în care au păşit în parcul de distracţii Walibi, unde se sărbătorea Halloweenul. Şi-au luat inima-n dinţi şi s-au pozat într-un sicriu descoperit, ba chiar au fost "atacaţi" de stafii şi de vârcolaci.

Cei doi tineri au încercat senzaţii tari în parcul de distracţii Walibi

În această vacanţă de un weekend au fost însoţiţi de bunul lor prieten şi coleg Bubu, de părinţii lui şi de mama Cristinei. "Ne-am luat bilete pentru acel concert încă din luna mai. Abia aşteptam să vedem spectacolul, dar şi Bruxelles-ul. A fost distractiv, ne-am simţit super", au spus tinerii, la întoarcere.

Mai multe