Mesajul căpitanului avionului care a dispărut în Malaysia: «Democraţia a murit»

16 martie 2014 18:36   Actualitate
Ultima actualizare:

O fotografie a căpitanului avionului care a dispărut în data de 8 martie în Malaysia pune într-o lumină nouă evenimentul dramatic.

Anchetatorii au descoperit că Zaharie Ahmad Shah (53 de ani) era un susţinător "până la obsesie" a liderului opoziţiei din ţara asiatică, Anwar Ibrahim. Deşi nu se poate face încă o legătură clară între dispariţia avionului MH370 şi preferinţele lui politice, presa internaţională a publicat o fotografie cu pilotul purtând un tricou cu mesajul "Democraţia e moartă".

Acasă la Shah, investigatorii au descoperit un simulator de zbor, însă au considerat că nu este nimic suspect având în vedere că era pasionat de meseria lui.

Interesant este faptul că avionul pilotat de Zaharie Ahmad Shah a dispărut la doar câteva ore după ce Anwar Ibrahim a fost condamnat la închisoare în Malaysia, sub acuzaţia de homosexualitate.

Avionul Boeing 777 a dispărut în data de 8 martie, în timp ce efectua un zbor între Kuala Lumpur şi Beijing, având la bord 239 de persoane. Anchetatorii spun că sistemele de comunicaţie ale aparatului au fost deconectate intenţionat, probabil de o persoană care ştia foarte bine ce are de făcut. De asemenea, ei cred că avionul şi-a continuat zborul cel puţin încă o oră şi că avea combustibil suficient pentru opt ore.

Autorităţile americane nu exclud posibilitatea ca avionul să fi fost deturnat pentru a fi folosit în acţiuni teroriste, la fel ca la 11 septembrie 2001.

Fariq Abdul Hamid (27 de ani), copilotul zborului MH270

Mai multe