« Mi-a omorât fata din cauza drogurilor»

22 octombrie 2010 16:28   Actualitate
Ultima actualizare:

Sfâşiată de durere, mama tinerei de numai 21 de ani, ucisă cu sânge rece de iubitul ei, cu o lovitură de cuţit în inimă, nu poate înţelege ce s-a întâmplat în apartamentul criminalului. Cu lacrimi în ochi, Nicoleta Ciauşu a aşteptat neputincioasă în faţa blocului trupul neînsufleţit al fiicei ei, Alexandra.

Povestea de dragoste dintre George Drilea, poreclit «Castravete», şi Alexandra Ciauşu (foto dreapta) a început de aproape un an. Chiar dacă părinţii lor nu au fost de acord cu această relaţie, tinerii s-au încăpăţînat să-şi trăiască iubirea.

Până joi după amiază, când, aflat sub influenţa plantelor etnobotanice, spun vecinii şi cei care îl cunosc pe băiat, a pus mâna pe un cuţit şi i l-a înfipt fetei în inimă. Oribila scenă se petrecea în locuinţa lui din cartierul bucureştean Berceni. Speriat de ce a făcut, George a încercat să-şi ia viaţa, înjunghiindu-se de trei ori în inimă, însă a avut noroc şi a scăpat cu viaţă.

Citeşte şi:

Femeie găsită decapitată în oraşul mexican Ciudad Juarez - VIDEO

Servitorul unui prinţ saudit homosexual s-a lăsat omorât de acesta - VIDEO

Condamnat la închisoare pe viaţă pentru că şi-a strangulat fratele mai mic

Ucigaşul elevului din Craiova a vrut să se omoare cu otravă

A fost găsit pe pat, plin de sânge, de părinţii lui care veniseră de la serviciu. Scenele de groază au continuat cu descoperirea trupului Alexandrei. Medicii sosiţi la faţa locului nu au mai putut face nimic pentru ea, băiatul fiind dus de urgenţă la spital.

Înmormântarea Alexndrei Ciauşu (foto: Dorin Constanda)

«Cât a suferit şi eu nu am fost acolo să o ajut! De ce s-a dus la el. Un drogat! Numai eu ştiu cât am pătimit din cauza lui!» urla de durere femeia lângă cosciugul fiicei ei.

George a fost operat, starea lui fiind stabilă. Zilele următoare el va fi audiat de ofiţerii Serviciului Omoruri, din cadrul Poliţiei Capitalei.

Înmormântarea Alexndrei Ciauşu (foto: Dorin Constanda)

Înmormântarea Alexndrei Ciauşu (foto: Dorin Constanda)

Mai multe