Michael Jackson de la "Vocea": «Acum câştig dublu sau aproape triplu faţă de cât câştigam înainte»

3 aprilie 2013 14:25   Actualitate
Ultima actualizare:

Tânărul de 18 ani povesteşte că în urma acestui concurs a avut parte de o schimbare radicală, atât pe plan personal, cât şi profesional. "Viaţa mea s-a schimbat după ce am fost pe scenă la Vocea României. Am deja un fan club. Am primit cadou o stea din constelaţia Taurus, primesc în continuare urşi de pluş şi ouă de ciocolată cu surprize", a spus Robert.

De când a devenit Robert de la "Vocea", tânărul a uitat ce înseamnă grija banilor şi lipsurile financiare. "O zi din viaţa mea este senină şi colorată. E plină de muzică şi fac ceea ce îmi place mai mult decât făceam înainte. Acum câştig dublu sau aproape triplu faţă de cât câştigam înainte", a recunoscut acesta.

Deocamdată este singur şi îşi dedică tot timpul proiectelor muzicale în care este implicat şi cursurilor de la liceu. Robert este elev în clasa a 12-a şi se străduieşte să îmbine şcoala cu muzica. Artistul a povestit pentru Acasă TV că a avut numeroase probleme la liceu, din cauza fostei lui diriginte, căreia îi era ruşine să îl aibă în clasă. Acum a fost transferat la altă clasă şi speră să poată da Bacalaureatul în linişte.

Mai multe