Microbuzele vor fi suspendate de la 1 noiembrie

19 octombrie 2009 16:25   Actualitate
Ultima actualizare:

Decizia a fost luată de Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT) din pricina unor datorii neachitate de către Ministerul Transporturilor.

"Statul a refuzat compensarea trimiţând în faliment transportul rutier de persoane. Cu toate că fondurile au fost puse la dispoziţia Ministerului Transporturilor încă din luna ianuarie, acestea au fost dirijate către CFR", au acuzat reprezentanţii FORT.

În plus, începând de ieri, pensionarii şi veteranii plătesc integral costul călătoriilor efectuate cu transportul rutier de persoane. Membrii FORT au decis să nu mai primească spre decontare tichetele gratuite ale pensionarilor şi veteranilor deoarece ele nu sunt acoperite de Ministerul de Finanţe.

Transportatorii susţin că nu mai au bani pentru plata carburantului, anvelopelor, ratelor la leasing şi că datoriile statului faţă de transportatorii de persoane au ajuns la câteva mii de miliarde de lei vechi aferente perioadei aprilie - septembrie 2009.

Mai multe