Microîntreprinderile plătesc impozit pe profit, din ianuarie
Contribuabilii care până la 31 decembrie 2009 plăteau impozit pe venitul microîntreprinderilor plătesc, din ianuarie 2010, impozit pe profit, informează Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
Conform Codului de Procedură Fiscală şi urmare a modificării regimului de impozitare, aceasta categorie de contribuabili are obligaţia depunerii la organul fiscal a declaraţiei de menţiuni 010.Pentru a evita aglomeraţia la unităţile fiscale, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a emis un ordin potrivit căruia organele fiscale vor modifica, din oficiu, vectorul fiscal pentru contribuabilii aflaţi în prezent în această situaţie.
Ca urmare, contribuabilii înregistraţi în evidenţele fiscale, la 31 decembrie 2009 ca plătitori de impozit pe venitul microîntreprinderilor nu trebuie să se prezinte la Administraţia Fiscală pentru depunerea declaraţiei de menţiuni 010.
Totodată, începând cu anul 2010 aceşti contribuabili nu mai beneficiază de derogarea privind declararea şi plata trimestrială a impozitelor şi contribuţiilor aferente veniturilor din salarii, acestea urmând să fie declarate şi plătite lunar.