Mihaela Drafta a ţinut în mână cheia Sfântului Petru
"Temniţa Sfantului Petru este în apropiere de Forul Roman, iar pe un perete poate fi vazut impregnat profilul unui om, despre care se spune că ar fi al Sfantului Petru. Ieşirea din inchisoare se face pe o uşă din spate, care este deschisă cu o cheie, despre care se bănuie că ar fi cea pe care Dumnezeu i-a dat-o Sfântului Petru atunci când l-a eliberat în mod miraculos", declară Mihaela Drafta.
Designerul s-a aflat pentru a zecea oară la Roma şi susţine că iubeşte atât de mult acest oraş incat se intoarce de fiecare dată cu aceeaşi emoţie.
"Sunt o persoană spirituală, iar Roma este un loc încarcat de istorie şi povesti de tin de începuturile creştinismului. Este locul meu preferat din toată lumea, unde de fiecare dată gasesc ceva care să mă surprindă la fiecare pas", marturiseşte Mihaela Drafta.
Designerul a ajuns şi la Vatican, iar de această data a avut timp să viziteze celebrele muzee care găzduiesc, printre altele, şi minunata opera a lui Michelangelo, Capela Sixtina.