Mihai Albu: «Îi fac şi Victoriei Beckham pantofi-gigant»
Cel mai cunoscut designer român de pantofi a dat lovitura! Creaţiile lui Mihai Albu au fost remarcate de presa internaţională, şi implicit, de numeroase vedete. Cotidianul englez „Daily Mail" i-a lansat deja o provocare răsfăţatei Victoria Beckham: să încerce pantofii cu toc de 31 cm.
Designerul Mihai Albu este în culmea fericirii. Noua sa colecţie de pantofi, „Structuri", a ţinut prima pagină a ziarelor străine, fiind elogiat pentru munca sa.
Mai mult decât atât, jurnaliştii englezi de la „Daily Mail" i-au propus celebrei Victoria Beckham să-şi cumpere pantofii-gigant ai creatorului român, cei cu toc de 31 de centimetri.
„Sunt extrem de fericit, normal. Tuturor le-au plăcut aceşti pantofi şi asta înseamnă că munca mea e apreciată. Deja am aflat că sunt interesate mai multe vedete internaţionale. Totuşi, mă ţin de cuvânt şi, aşa cum am spus, le voi fixa un preţ imens. Nu îi vând nici măcar pentru 100.000 de euro. Îi pot face ceva asemănător Victoriei dacă va dori, însă perechea asta nu o vând", a declarat designerul, pentru Click! Iulia, soţia acestuia, este extrem de mândră de Mihai şi a ţinut să-l felicite la primele ore ale dimineţii.
„Mihai este cel mai bun în ceea ce face şi sunt extrem de mândră de el. Îl iubesc necondiţionat şi întotdeauna îi voi fi alături", ne-a declarat Iulia.
Mihai albu a dat lovitura! Încălţămintea unicat, cu toc de 31 cm, a atras atenţia vedetelor
Posh poartă pantofi ciudaţi
Soţia lui David Beckham este celebră pentru preferinţele sale vestimentare excentrice.
Cele mai scumpe accesorii, pantofi şi genţi se regăsesc în garderoba Victoriei, aşa că pantofii-gigant ai lui Mihai Albu i s-ar potrivi de minune.
Citeşte şi:
Victoria Beckham provocată să poarte pantofii lui Mihai Albu
Presa internaţională, dată pe spate de pantofii «zgârie-nori» ai lui Mihai Albu
Mihai Albu: «Iată tocurile de 31 cm!»