Mihai Mărgineanu se face pilot de avion: «În ciuda etăţii înaintate sunt elev»
24 august 2012 14:16
Actualitate
Ultima actualizare:
Artistul care poate fi urmărit în serialul "Las Fierbinţi" este elev al Şcolii de Pilotaj de la Tuzla.
"În ciuda aparenţelor şi a etăţii înaintate, sunt elev! Învăţ în bancă, am teme pentru acasă, fac practică şi atelier. Sunt pe finalul Şcolii de Pilotaj Avioane de la Tuzla pentru obţinerea licenţei de zbor CPL (Comercial Pilot Licence). Ce mi-a venit? Nu mi-a venit nimic, pur şi simplu mi-am lăsat liberă o dorinţă ancestrală", spune Mărgineanu.
"Vă aştept astăzi la Tuzla, unde organizez un miting aviatic. Vă puteţi da cu avionul, o să vă arunc cu paraşuta şi o să vi-i prezint pe cei mai buni piloţi de acrobaţie pe care-i are România - şi chiar Europa", garantează Mihai Mărgineanu.